
KARPATEN MEAT SUSȚINE SPECIALIZAREA TINERILOR INTERESAȚI DE DOMENIUL ZOOTEHNIC
Formarea profesională a tinerilor pornește de la o pasiunea acestora însă pentru ca aceștia să poată aduce un aport important în sectorul ales, este nevoie de o puternică legătură între școlile de profil și mediul de afaceri. Fie că vorbim despre licee sau despre facultăți, una dintre cele mai mari prăpastii, simțită de sutele de absolvenți din fiecare an se referă la distanța dintre partea teoretică din anii de studiu și posibilitatea de aplicare a noțiunilor învățate. Cei mai mulți dintre aceștia se lovesc de o ruptură a sistemului în această etapă care cu greu aduce un suport profesional valoros.
Pentru a susține viitoarele talente din zona agricolă și zootehnică, Karpaten Meat, din poziția unui actor important pe sectorul în care activează, creează pentru absolvenții interesați o punte de acces în câmpul muncii.
În acest sens, s-a creat un parteneriat cu Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu”, Sibiu în cadrul căruia ocupăm un loc de membru al consiliului de administrație. În acest mod am creat pentru elevii cu performanțe posibilitatea de a face practică la noi în fermă și în funcție de specializare, să petreacă timp valoros alături de angajații noștri, pentru a înțelege responsabilitățile jobului dorit, greutățile zilnice dar și recompensele unui bun profesionist.
Fiindcă e important ca implicarea noastră să aibă o continuitate în fiecare etapă de formare, suntem prezenți și în mediul academic superior de profil. Ne bucurăm de un parteneriat valoros cu Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, care anual găsește deschidere în ferma noastră pentru ca un anumit număr de studenți sa aibă un mediu potrivit pentru practica de vară sau interniship.
Totodată suntem în legătură și cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicina Veterinara București – Facultatea de Zootehnie, ai cărei reprezentanți ne vizitează anual, alături de un grup de studenți interesați de managementul unei ferme de bovine Angus și dezvoltarea acesteia.
Suntem încântați să vedem o deschidere tot mai mare pentru acest sector în rândul tinerilor și un interes ridicat de a practica meserii care până recent au fost trecute cu vederea. Dezvoltarea fiecărei ramuri în parte (de la interesul a tot mai mulți tineri pentru zootehnie, la deschiderea a tot mai multor fermieri pentru creșterea bovinelor din rasa Angus și creșterea cererii de carne de vită Angus în România) ne face încrezători în potențialul enorm pe care țara noastră îl deține și în drumul de succes construit de ferma noastră de-alungul activității.