Importanța florei pășunilor din România pentru creșterea vacilor de carne Angus
Nu mai e niciun secret faptul că un mediu corespunzător pentru creșterea bovinelor Angus îl reprezintă pășunea. Această veritabilă casă a animalelor noastre trebuie întreținută cu cea mai mare responsabilitate de către fermieri pentru a satisface toate nevoile de dezvoltare ale efectivelor Angus. În acest sens, trebuie să acordăm atenție la două aspecte: vegetația pășunilor și lucrările de întreținere ale acestora.
„Iarba verde de acasă”
Vegetația pajiștilor permanente din România este alcătuită din specii diferite care formează grupări complexe supuse influenței factorilor naturali şi economici, a căror variabilitate se întâlnește de la o zonă la alta şi chiar de la un an la altul, determinând o mare diversitate floristică a covorului ierbos. Astfel, se întâlnesc specii valoroase din punct de vedere furajer, cu o bună compoziție chimică, însă sunt şi specii nevaloroase, cele mai multe neconsumate de animale sau consumate numai în primele faze de creștere, precum şi specii dăunătoare sau chiar toxice.
În timp ce bovinele își pot asigura necesarul de energie și de substanțe nutritive esențiale din plantele de pe pășune, ele pot la fel de ușor să se otrăvească cu unele specii de plante toxice coexistente, fapt ce poate să producă chiar mortalități în efectiv. Recunoașterea potențialelor plante toxice și eradicarea lor înainte de a provoca probleme este extrem de importantă, iar din acest punct de vedere descriem în continuare speciile de plante ce alcătuiesc pajiștile din România.
Vegetația pajiștilor permanente este alcătuită din următoarele familii de plante: Graminee, Leguminoase, Ciperacee şi Juncacee, plus o serie de specii din alte familii botanice. Gramineele și leguminoasele sunt cele mai valoroase grupe de plante ce alcătuiesc pășunea, dar și între acestea există plante cu valoare mai scăzută: graminee cu valoare economică redusă și unele leguminoase cu grad mijlociu de consumabilitate, datorită gustului amar. Rogozurile au un conținut ridicat de celuloză şi de siliciu, ceea ce le reduce consumabilitatea, producând uneori şi răniri ale mucoaselor; conținutul redus de calciu şi fosfor determină boli de carență la animale. Speciile din grupa juncaceelor se caracterizează prin valoare economică scăzută, unele dintre ele fiind dăunătoare animalelor, provocându-le deranjamente digestive, anemii, afecțiuni ale aparatului urinar.
O bună cunoaștere a speciilor de plante este esențială pentru a putea identifica potențialele pericole pentru efectivele noastre. În acest sens, trebuie să știm că există mai multe categorii de plante:
a) Specii neconsumate sau slab consumate de bovine datorită conținutului ridicat de celuloză și scăzut de proteină, acestea fiind ocolite de animale atât pe pășune, cât și atunci când se găsesc în fân (ele mai sunt numite și buruieni de balast);
b) Specii dăunătoare vegetației pajiștilor prin concurența ce o fac gramineelor şi leguminoaselor valoroase, datorită rozetelor de frunze ce acoperă solul, portului înalt, tulpinilor târâtoare sau agățătoare, sau pentru că sunt semiparazite sau parazite;
c) Specii care depreciază calitatea cărnii: Chelidonium majus (rostopască); Lepidium ruderale (păducherniţă);
d) Specii vătămătoare pentru bovine prin producerea de leziuni (bucale, podale), ce produc animalelor o stare patologică. Astfel, produc răniri la animale: Tribulus terrestris şi Trapa natans (provocă răni la copite), Avena sterilis, Cynosurus echinatus, Hordeum murinum, Setaria glauca (produc leziuni bucale şi oculare), specii ale genului Stipa (produc rănirea pielii şi a mucoasei bucale)
e) Specii toxice – un număr destul de numeros de specii din pajiști provoacă intoxicații cu consecințe mai mult sau mai puțin grave la bovine. Uneori aceste intoxicații sunt aproape insesizabile, dar influențează negativ capacitatea de producție a animalelor, alteori însă provoacă intoxicații grave care pot duce la moartea animalelor. Principalele substanțe toxice fac parte din grupele alcaloizilor, toxalbuminelor, glicozizilor, saponinelor, uleiurilor eterice, rășinilor etc. Substanțele toxice sunt răspândite în toate organele plantei, dar concentrația mai ridicată poate fi în frunze, în stare verde, în semințe, în bulbo-tuberculi etc. Toxicitatea poate fi absolută, adică în orice stare şi pentru toate speciile de animale sau condiționată de felul nutrețului (verde, fân, murat) şi specia de animale: de exemplu, Ranunculus sceleratus este toxică numai în stare verde, Euphorbia cyparissias în stare verde şi numai pentru taurine. Numeroase specii de plante toxice cresc în stațiuni cu umiditate excesivă şi în locuri umbrite, condiții care le măresc gradul de toxicitate (Calcea calului, spânz, floare broștească, boglari, brândușă de toamnă, steregoaie, cucută de apă, cucută, Măsălariţă, ciumăfaie, mătrăgună, alior, coada calului, iarba fiarelor).
Acestea fiind zise, este important ca la începutul sezonului de pășunat să acordăm o atenție mai mare supravegherii efectivelor Angus, deoarece plantele au toxicitate mai pronunțată în primele faze de vegetatei, iar gradul de sensibilitate este sporit în perioada de tranziție la noul regim de întreținere pe pășune, când consumă fără alegere şi plantele toxice pe care, în general, le ocolesc. Cu toate că subiectul florei pășunilor pe care ne creștem animalele poate fi unul mai dificil de înțeles și de abordat, fermierii nu trebuie să ezite în a apela la experți agronomi pentru a identifica problemele de pe pajiștile lor pentru a putea lua cele mai bune măsuri de întreținere. Despre o parte din aceste aspecte vom vorbi în articolul următor.
