fbpx

Sfaturi pentru menținerea pajiștilor în condiții optime de dezvoltare pentru bovinele Angus

Pășunea reprezintă un factor important în activitatea de creștere a bovinelor Angus. Pe lângă nevoia fermierului de a recunoaște diversitatea plantelor care alcătuiește flora pajiștilor noastre, există o alta problemă care trebuie să îl preocupe pe acesta în egală măsură, și anume gestionare eficientă a pășunii. Acest lucru se referă atât la o serie de aspecte ce țin de lucrările tehnico-culturale ce trebuie realizate pe pajiști, cât și la raționalizarea pășunatului și asigurarea bunăstării bovinelor în timpul acestuia.

 

  1. Suprafața de pășunat – Un Angus fericit egal o pășune mare și bogată în hrană. Așa s-ar putea exprima una din regulile de baza. Trebuie să ne asigurăm că oferim animalelor noastre un spațiu suficient, acest lucru însemnând, în mod ideal, 1 ha per animal.
  2. Parcelarea suprafețelor de pajiște – Dacă avem o suprafața mai mare de pășune decât e necesar, atunci trebuie să partajăm zonele pe care bovinele vor pășuna și să le deschidem treptat, în funcție de gradul de consumare al hranei de pe parcele. Prin acest mod, ne asigurăm că resursele pășunii sunt consumate rațional și oferim, în același timp, ocazia ca flora să se refacă corespunzător.
  3. „Apa rece de izvor” – Oricât de bogată ar fi pășunea noastră, acest lucru pălește în fața necesității stringente a animalelor de a consuma apa de calitate. Acest lucru înseamnă asigurarea unor cantitati suficiente pentru întregul efectiv și menținerea surselor de apă curate. Pentru a îndeplini acest deziderat, se vor curăța mecanic și se vor dezinfecta periodic adăpătorile și vanele de apă.

 

Pe lângă aceste principii, trebuie să mai avem în vedere și o serie de acțiuni ce trebuie aplicate pământurilor.

 

Lucrări tehnico-culturale cu caracter complex, cum este reînsămânțarea, se aplică pajiștilor într-un grad avansat de degradare, în care solul este acoperit cu vegetație sub 60%, iar în covorul vegetal buruienile depășesc 25-30%. Combaterea vegetației lemnoase, distrugerea mușuroaielor, adunarea și îndepărtarea pietrelor și a resturilor vegetale, combaterea buruienilor, nivelarea sau supraînsămânțarea sunt câteva din lucrările ce au influență directă asupra calității pășunii, dar și asupra sănătății ongloanelor bovinelor. Acest din urmă aspect este important pentru asigurarea capacității de deplasare a animalelor pe pășune, de efectuare a saltului la montă în cazul masculilor, respectiv de asigurare a capacității de ingestie a furajelor. Pajiștea bine întreținută menține animalul sănătos. Starea necorespunzătoare a pășunilor poate cauza afecțiuni podale cu repercusiuni economice negative.