De la 1 iunie vom avea TVA de 9% la toate produsele alimentare
De la 1 iunie anul acesta, TVA va scădea până la 9% la toate produsele alimentare, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică, a anunţat premierul Victor Ponta.
„În urma discuţiilor pe care le-am avut şi cu Ministerul de Finanţe, evident presiunea Ministerului Agriculturii, cu Banca Naţională, cu FMI, cu Comisia Europeană, am luat decizia, şi astăzi vom aproba ordonanţa de urgenţă prin care, de la 1 iunie, toate, absolut toate alimentele, nu doar cele cinci alimente de bază, absolut toate produsele agro-alimentare din România vor avea o cotă de TVA de 9%. Şi toate băuturile nealcoolice„, a spus Ponta, la începutul şedinţei de guvern.
Premierul a adăugat că ,”pentru a păstra o coerenţă”, s-a decis în această dimineaţă ca TVA de 9 % să se aplice şi pentru toate serviciile de alimentaţie publică. Agerpres