Ferma BioPark din Nocrich reprezintă unitatea centrală de creștere a bovinelor Angus pe ale cărei pășuni se găsesc aproximativ de 3000 de bovine Angus. Toate bovinele noastre dețin certificate de origine și sunt atent selecționate și urmărite valorile de ameliorare a rasei în fiecare an de către experți în Angus, atât din cadrul fermei proprii, cât și de către parteneri din alte țări. Fiecare animal existent în fermă este înregistrat în sistemul nostru de management Stockbook unde sunt introduse date despre acesta de la detalii despre fătare, la greutăți, monte, dezvoltare corporală, testări, vaccinări, proprietăți maternale până la transmiterea genetică de valori. Astfel, cu ajutorul Asociației Aberdeen Angus Romania dar și a sistemului de creștere și ameliorare Breedplan, doar cele mai valoroase exemplare de bovine care îndeplinesc toate standardele de reproducție sunt păstrate în exploatația de creștere.
Folosim cele mai noi metode de creștere cum ar fi teste GEN- MARKER pentru asigurarea calității cărnii, a frăgezimii și marmorării acesteia, precum și a eficienței furajării. Aceasta înseamnă și certitudinea siguranței în toate etapele producției, trasabilitate pentru fiecare animal în parte, teste ADN – de la steak la animal viu.
Creşterea în sistem de mamă vacă alăptantă ne permite nouă și partenerului nostru un control al calității, garantând astfel un standard ridicat al cărnii de vită. Firma Karpaten Meat îşi doreşte un parteneriat durabil cu fermele partenere. În acest sens construim o relaţie de producție de viţei cât mai eficientă posibil, dorindu-ne rezultate remarcabile atât pentru partenerii noştrii, pentru noi cât şi pentru clienții noştri.
Managementul cirezii folosit în ferma noastră de reproducție urmează ani de experiență în ferme Angus optimizând astfel procesele, infrastructura și furajarea, accentul punându-se pe eficacitate și pe administrarea bovinelor în standarde de sănătate și siguranță.
Sistemul de creștere al rasei Angus este creșterea extensivă în sistem de vacă alăptantă pe pășune și anume, după fătare vițelul rămâne cu mama vacă până la vârsta de 8 – 10 luni când va fi înțărcat. În acest timp, vițeii sunt pe pășune și se hrănesc numai cu lapte de vacă și iarba de pe pășune, fără aport suplimentar de alimente. Această rasă valorifică foarte bine iarba de pe pășune, chiar și iarba de pe pășuni mai slab calitative. Chiar și în condiții de iarnă animalele sunt pe pășune și nu în grajduri. Bovinele Angus de reproducție nu trebuie ținute în stabulație, deoarece acestea pot fi afectate de diferențele de temperatură. Cea mai mare parte a populației de bovine de reproducție stă afară pe tot parcursul anului, în timpul iernii fiind hrănite cu fân și siloz de iarbă.
Obiectivul nostru – producţia de bovine robuste şi uşor de îngrijit