ALEX
De când lucrezi la Karpaten Meat Group?
Lucrez în aceasta companie din Septembrie 2017 însă mai am scurtă perioadă de 6 luni petrecută anterior în companie.
Cum ai ajuns să lucrezi aici? Cum ți se pare domeniul?
Dintr-o dorință de a face o schimbare, și de a accepta o nouă provocare pe plan profesional, dat fiind faptul că domeniul era unul nou pentru mine, eu lucrând înainte în Transporturi și Logistică.
Domeniul mi se pare atractiv , îmi place munca cu animalele iar zilnic am parte de experiențe noi.
Ce parte a jobului tău îți face cea mai mare plăcere?
Ceea ce îmi place la jobul meu este faptul ca am parte de muncă de teren, nu există plafonare și monotonie a activității, lucrul care m-a determinat să mă întorc în companie. În prima perioada petrecută aici activitatea mea era una strict de birou, ceea ce nu mi se potrivește în totalitate.
Ce apreciezi cel mai mult la această companie?
Colectivul este unul tânăr, dinamic, deschis și ambițios, fapt care creează un mediu plăcut de lucru și facilitează munca în echipă.