Noua metodă de calcul a valorilor de ameliorare pentru rasa Angus
Angus a devenit a treia rasă australiană de bovine pentru carne care va combina simultan informațiile genomice, cu datele din pedigree și cu cele de performanță, în calcularea valorilor medii de reproducție. Deja de la începutul acestui, Brahmans și Herefords au adoptat metoda unui singur pas în planul lor de ameliorare a rasei.
Christian Duff, managerul de proiecte strategice al Angus Australia, spune că modelul analitic pentru generarea valorilor estimate de reproducere într-o singură etapă, a fost un mare pas înainte pentru rasă, sporind acuratețea EBV-urilor. Vorbind la o prezentare de actualizare în domeniul cercetării, în cadrul Universității Tullimba din Noua Anglie, Christian Duff a susținut că acest tip de analiză reprezintă un mare pas înainte.
Paricipanții la conferință au primit un feed-back și de la Andrew Byrne, managerul de dezvoltare și extensie al Angus Australia care a declarat că genomica (testarea ADN-ului) va juca un rol major în viitorul industriei iar abordarea cu o singură etapă ar asigura crescătorilor de bovine Angus acces la cea mai recentă tehnologie de evaluare genetică.
Într-o declaratie, dr. Brad Cook, directorul de cercetare si dezvoltare genetică la ABRI, a declarat că noul model analitic „revoluționează întreaga abordare a incorporării genomicii, în planul de ameliorare Angus… Mai degrabă decât combinarea predicțiilor genomice cu EBV-urile tradiționale, software-ul analitic într-o singură etapă combină de la bun început informațiile pedigree cu cele de performanță și genomică, utilizând toate informațiile simultan. Aceasta înseamnă că informațiile genomice contribuie direct la EBV-uri și acuratețea acestora, fără a necesita ecuații externe de predicție.”
Dezvoltarea EBV-urilor Angus cu o singură treaptă a fost rezultatul cercetărilor colaborative din ultimii ani între Programul de Genetică și Reproducție al Animalelor (Animal Genetics and Breeding Unit -AGBU), Institutul de Cercetări în Afacerile Agricole (Agricultural Business Research Institute -ABRI), Angus Australia, Asociația NZ Angus, beneficiind de ajutorul financiar al Meat and Livestock Australia (MLA).
Informațiile genomice au fost incorporate în evaluările genetice ale planului de ameliorare al rasei Angus, începând din aprilie 2011, dispunând acum de profiluri genomice pentru mai mult de 30.000 de animale.