fbpx

TAURII KARPATEN MEAT AI PARTENERILOR NOȘTRI, PREMIAȚI LA EXPO-ZOO AGROIND VASLUI

Ȋn perioada 7-9 septembrie s-a desfăşurat la Vaslui cea de-a XV-a ediție a expoziției ,,Expo-Zoo Agroind”, la care au participat peste 40 de crescători de taurine și ovine, dar și producători de utilaje de prelucrare și procesare a produselor zootehnice. Printre participanţi s-au numărat inclusiv miniştrii agriculturii din România şi Republica Moldova.  Ca și la edițiile anterioare au fost standuri pentru expunerea și vânzarea produselor agricole, respectiv legume și preparate din carne. La acest eveniment au participat ca şi în anii anteriori mii de vizitatori. Cele mai valoroase animale prezentate au fost premiate, crescătorii fiind recompensați cu premii atractive în bani și produse. Printre crescători se numără şi domnul Eugen Giuşcă, partenerul nostru, cel care a expus un taur. Taurul provine din genetica pusă la dispoziţia fermierilor de către Karpaten Meat şi a fost achiziţionat la 1a licitaţie de bovine Angus din ţara noastră, organizată cu sprijinul Asociaţiei Aberdeen Angus la târgul ,,Agraria” din localitatea Jucu, judeţul Cluj. Prin prezenţa noastră în toată ţara reuşim să le oferim şi cerscătorilor de bovine Angus genetică de top, de aceasta genetică beneficiind inclusiv crescătorii din zonă.