Angus- carnea de vită recunoscută în gastronomia mondială
Cea mai fragedă carne de vită provine de la animale crescute special în acest scop, de la rase recunoscute mondial pentru calitățile produsului finit, precum Angus. La nivel mondial carnea Black Angus este considerată ca fiind alegerea ideală pentru un steak reușit, gustos și în același timp sănătos, datorită frăgezimii cărnii și a aromei sale puternice.
Spre deosebire de carnea de vită populară în România care este slab marmorată, carnea Angus este bogată în grăsime, ceea ce-i dă frăgezime după gătire, spre deosebire de duritatea celei cunoscute de majoritatea oamenilor. De asemenea, un alt beneficiu major datorat grăsimii de vită este gustul aromat, complex, care nu are nevoie să fie îmbogățit de alte condimente, în afară de sare și piper.
Tot mai multe persoane își doresc să știe de unde provine carnea sau de unde provin în general produsele de origine animală, unde și cum au fost crescute animalele respective, dar și cu ce au fost hrănite. Toate aceste aspecte se referă la trasabilitatea produsului finit.
Primul factor care asigură un produs finit de calitate superioară care să fie și sănătos, gustos și ușor de preparat este rasa animalelor. Angus este o rasă de bovine crescute special pentru carne, hrănite cu iarbă pe pășune, iar toate acțiunile de îngrijire au în centru acest scop.
Dacă doriți o carne proaspătă este bine să vă îndreptați atenția spre produse care pot fi verificate și despre care puteți afla toate detaliile de producție. Toate aceste calități pot fi regăsite la carnea de vită Angus produsă local, natural, în ferma Karpaten Meat Group.