ECHIPA KMG LA O NOUĂ EDIȚIE A TÂRGULUI AGRARIA
O noua ediție a celui mai important eveniment de agricultură, din Transilvania a avut loc weekendul trecut, la Jucu, Cluj Napoca – Agraria 2019.
Momentul principal pentru rasa Aberdeen Angus, a fost Zootehnica Show, în cadrul căreia cei interesați au putut participa la prezentarea caracteristicilor genetice și a performanțelor fiecărui exemplar prezent. Scopul prezentării bovinelor în ring a fost ca participanții să poată aprecia corect bovinele prezente în boxele din cadrul târgului dar și cei care au experiență minimă în domeniu să poată estima valoarea acestora.
Tot în cadrul evenimentului a avut loc si o conferință a crescătorilor de bovine Aberdeen Angus din Romania, la care au participat reprezentanți ai asociației dar și Samuel Widmer, fondatorul firmei Karpaten Meat Group – primul business cu bovine Angus din țară, care a pus baza unei structuri naționale de dezvoltare a acestui sector. Acesta a prezentat pe scurt importanța unei strategii de închidere a lanțului de producție la noi în țară, viziune împărtășită de întreg panelul de discuții.
Cu ocazia celei de a 25-a ediții a târgului, organizatorii au pregătit și un documentar despre istoria Aberdeen Angus în România, urmărind pas cu pas apariția primelor exemplare, transformarea într-un business de succes, dezvoltarea treptată și crearea unui domeniu tot mai atractiv pentru fermierii români.
În cadrul târgului Agraria2019, standul Karpaten Meat Group a avut parte de un număr mare de vizitatori care au căutat special locația noastră, pentru a afla detalii despre businessul cu bovine Angus, despre genetică și rasă, despre producția de carne dar și magazinul online Premium Angus și modalitatea prin care poate fi achiziționată carnea.
Ca în fiecare ediție, evenimentul se poate mândri cu persoane direct interesate de dezvoltarea unei afaceri în domeniu și cu un aport signifiant asupra firmelor expozante.