Prima vizită de susținere a dezvoltării producției fermelor partenere Karpaten Meat Group
În luna noiembrie a avut loc prima vizită de susținere a dezvoltării producției fermelor partenere Karpaten Meat Group prin aplicarea managementului de fermă. Acest proiect pilot are ca scop uniformizarea producției de viței și asigurarea unei calități necesare programului de parteneriat. Aceasta a fost prima întâlnire de acest fel urmând ca în anul 2020 acest pilot să fie aplicat la solicitarea fermelor partenere.
În cadrul acestei vizite specialistul nostru împreună cu un medic veterinar precum și veterinarul fermei partenere au realizat acțiuni de identificare a bovinelor, control de gestație, lotizarea cirezii, castrarea vițeilor și tratamentele profilactice necesare la acel moment pe categorii. În urma acțiunilor realizate în ferma parteneră s-a asigurat o direcție a dezvoltării ulterioare a fermei pentru următoarele 6 luni evitând astfel probleme de genul consangvinizare, decese la viței, probleme de furajare și nu în ultimul rând eficientizare a costurilor. Mai mult de atât prin aceste acțiuni, prin prezența medicului local precum și a personalului din fermă s-a realizat un transfer de informații absolut necesar acesteia.
Aceste acțiuni corective au fost aplicate cu scopul unui bun management al fermei pentru obținerea unor produși de calitate necesari programului de parteneriat, precum și unui business profitabil pentru fermier.
Un nou program de sprijin a partenerilor noștri a fost lansat în cursul acestei toamne. Dacă până acum am venit în sprijinul acestora prin diverse oportunități de vânzare sau achiziție, în vederea posibilității deținerii unei genetici de calitate, anul acesta, în urma dorinței mai multor parteneri de ai noștri, oferim suport aplicat, pe fiecare fermă în parte.
De acum partenerii noștri vor beneficia de un audit Karpaten Meat Group în care fermierii, alături de colegii noștri vor putea identifica nevoile businessului deținut si posibilități de eficientizare a managementului aplicat, pe baza suportului punctual primit.
Fiecare business, indiferent de domeniu de activitate, are anumite caracteristici principale care dacă sunt respectate, pot dovedi potențial enorm și un viitor de succes. Prin acest nou program de audit dorim să ne asigurăm că în urma construirii unei rețele naționale de antreprenoriat în domeniu, asigurăm împreună cu aceștia și o dezvoltare valoroasă a fermelor, prin genetică și acțiuni de calitate.