TRANSPORTUL ANIMALELOR – PARTE DIN LOGISTICA ASIGURATĂ DE KMG
În fiecare parteneriat stabilit, KMG se implică nu doar în ghidarea fermierilor înspre cele mai bune variante pentru necesarul și posibilitățile individuale dar încearcă să reducă costurile și dificultățile întâmpinate de aceștia pe mai multe planuri.
Unul din beneficiile majore de care fermierii se bucură odată cu faptul că sunt parteneri Karpaten Meat este transportul specializat al animalelor. Acesta se realizează la cele mai înalte standarde în toate zonele țării, fără a presupune un cost suplimentar pentru fermieri.
Fie că vorbim despre livrarea bovinelor către fermele partenere sau despre achiziția și răscumpărarea vițeilor produși, transportul depinde de diverși factori externi (precum infrastructura drumurilor, respectarea unei viteze moderate, ocolirea drumurilor în stare precară, etc) care trebuie luați în calcul în planificarea și organizarea logisticii necesare. Menținerea unor condiții optime pentru animale pot îngreuna procesul pentru cei care nu apelează la servicii specializate dar pot avea repercusiuni asupra sănătății animalelor. Toate acestea sunt cu atenție gestionate de KMG care își asumă investiția umană și financiară pentru a asigura calitate maximă în întreg procesul de creștere a bovinelor.
Din strategia logistică a KMG face parte și comasarea efectivelor de animale ce trebuie livrate în aceeași zonă a țării sau trebuie colectate din ferme situate în aceeași zonă. Astfel încercăm să răspundem și cerințelor fermierilor cu un număr mai mic de bovine decât cel contractual.
În acest întreg ansamblu de factori implicați în serviciile de transport, prioritară pentru KMG și partenerii săi este siguranța animalelor pe tot parcursul mutării lor: animalele sunt preluate de la fermă și încărcate cu mare grijă, sunt transportate în condiții optime până la destinație, unde vor fi descărcate cu grijă, fără a fi exercitată vreo formă de violență asupra lor.
De mai bine de 10 ani KMG transferă partenerilor săi experiența și cunoștințele sale în domeniul, creșterii și bovinelor Angus, reușind să creeze o rețea națională extinsă de ferme de producție de carne de vită Angus și încearcă să asigure partenerilor săi toate condițiile necesare dezvoltării unor ferme la standarde înalte.