KARPATEN MEAT GROUP PREZENTĂ LA LANSAREA ”FERMA DE SELECȚIE ABERDEEN ANGUS”
Vineri, 25.10.2019 a avut loc inaugurarea fermei de selecție ”Aberdeen Angus”, prima din Europa de Est deținută de o asociație conducătoare a registrului genealogic.
Aproximativ 700 de participanți, printre care fermieri cu experiență în domeniu și oficialități (reprezentanți APIA, ANZ, minister, primărie, CJ, etc) au fost prezenți cu această ocazie la “Ferma Aberdeen Angus” din județul Mureș.
În urma deschiderii oficiale a fermei, 18 taurine Angus au fost prezentate în ring și apoi preluate de acest centru de testare în vederea evaluării potențialului lor genetic, urmând ca apoi să fie direcționate către reproducție (fie la montă sau pentru prelevare de material seminal).
Scopul acestui proiect ambițios coordonat de AAARO este creșterea valorii genetice a bovinelor de reproducție din țara noastră și îmbunătățirea caracteristicilor rasei prezente pe teritoriul țării, în vederea obținerii și menținerii unor rezultate superioare calitativ (atât pentru reproducție, cât și pentru producția de carne).
Păstrând mereu acest obiectiv în acțiunile noastre Karpaten Meat Group a fost și cu aceasta ocazie alături de asociație, susținând echipa în organizare și sponsorizând evenimentul.
Ziua s-a încheiat cu discuții despre viitoare acțiuni si posibilități de dezvoltare a acestui sector, fiind abordate teme de la genetică, managementul fermei, dotări tehnice, până la închiderea lanțului de producție în țară.